Iată cum să îți vezi istoricul la Biroul de Credit

Dacă vrei să vezi care este istoricul tău la Biroul de Credit, cum sunt raportate creditele în desfășurare sau care este scorul pe care-l ai, acum instituția face posibilă verificarea informațiilor online, fără a te prezenta la sediu.

Îmi amintesc că acum câțiva ani când am vrut să am acces la istoricul meu raportat de bănci și instituții financiare la Biroul de Credit a fost necesar să trimit pe adresa lor de mail un formular completat de mână și semnat, împreună cu o copie de pe buletin pentru a primi, tot pe mail  documentul solicitat. De asemenea era gratis să generez un raport în fiecare an după care plăteai o sumă de bani dacă cererea era făcută în același an.

Dar acum, acest proces este disponibil online și trebuie să urmezi câțiva pași pentru a obține informațiile. Trebuie să ai o adresă de email disponibilă și un număr de telefon pentru a putea verifica identitatea ca solicitant pe site-ul Biroului de Credit.

Procesul durează puțin și trebuie să urmărești procesul de înrolare pe care îl voi descrie mai jos.

  • Creare Nume utilizator (adresa de email) și o parolă;

  • Confirmare adresă de email prin introducere cod verificare primit pe adresa respectivă;

  • Introducere CNP și alegere tip de înrolare. Aici varianta simplă este prin SMS unde introduci numărul de telefon care deja apare în sistemul lor (identificat după datele raportate de bănci – îl poți selecta pe cel corect). Vei primi un cod prin SMS pe care îl introduci în pasul următor;

  • Ultimul pas este introducerea datelor personale, precum nume și prenume, adresă și număr de telefon.

Ulterior ne logăm cu adresa de email și parola iar pe adresa de email se va genera un cod unic de autentificare. Acest cod se va genera la fiecare logare.

În secțiunea Situație înscriere putem genera un raport instant care poate fi trimis pe adresa de email sau poate fi descărcat pe dispozitivul pe care faci logarea.

În raportul respectiv poți vedea istoricul creditelor inclusiv cu numărul de cont (acest lucru se aplică pentru toate instituțiile financiare), situația plăților, dacă există datorii și vechimea acestora și de asemenea este afișat un scor personal în funcție de acest istoric. Aceste informații sunt utile pentru a vedea exact raportarea făcută de bănci, poți sesiza erori dacă este cazul și te asiguri că totul este corect.

Vă recomand să vă generați un astfel de raport pentru a nu avea vreo surpriză în cazul în care vreți să contractați un credit la bancă.