Programul ”Noua casă” are varianta finală

Guvernul a anunțat detaliile finale despre noul program pentru cei ce vor să își achiziționeze o casă și din păcate nu văd schimbări benefice pentru noi.

Avem acum două variante disponibile, una pentru imobilele vechi, unde suma acordată crește până la 70.000 de euro iar aici avansul rămâne de 5% din valoare imobilului. Se schimbă și modul de garantare de către stat a sumei creditate către cei ce doresc acest lucru, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, reprezentând maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței.

A doua variantă este o sumă ce crește până la 140.000 de euro pentru locuințele noi, definiția pentru această variantă fiind:

  • locuințele noi, recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate;
  • locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate.

Garantare de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, este în procent de maximum 60% din valoarea creditului, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței

În acest caz, avansul va fi de 15% iar aici mi se pare foarte ciudată decizia. În loc să impulsioneze achiziția de apartamente noi, Guvernul vrea ca oamenii să cumpere tot apartamente vechi (din cauza posibilităților), condițiile acestora fiind precare în unele cazuri, vorbind despre blocuri vechi de 30-40 de ani…

Un alt lucru de notat aici este inevitabila scumpire a apartamentelor noi, din cauza acestui plafon care mărește suma acordată. Implicit dezvoltatorii vor mări prețurile, pentru că românii nor avea de unde să ia bani. Mă aștept ca prețurile să crească cu cel puțin 10% în următoarea perioadă din cauza acestui lucru.

Cred că dobânzile vor rămâne la fel ca la programul anterior, am făcut un calcul și la un credit de 63.000 de euro, cu avans 15% diferența dintre rata lunară a unui credit ipotecar față de ”Noua Casă” ar fi de 150 de lei pe lună la un credit pe 20 de ani. Vorbim despre o diferență de cam 7500 de euro.

Dacă birocrația va fi în continuare mai mică pentru creditele ipotecare și băncile vor fi mai competitive cu dobânzile nu văd de ce lumea ar merge către noul program pentru locuințele noi. Data de start a noului program va fi 15 august.