Vom avea Apple Pay și de la BRD

Cred că BRD este printre puținele bănci care în prezent nu au plata cu telefonul disponibilă pentru clienții săi, așa cu am scris și în reivew-ul despre cardul lor de credit, dar iată că se fac eforturi în acest sens, cel puțin pentru clienții Apple serviciul urmând să se lanseze curând, conform publicării lor de pe Facebook.

Groupul Société Générale are deja disponibil serviciu în alte țări așa că se pare că în România a durat mai mult implementarea acestuia. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Dacă până și CEC a reușit să implementeze această funcție, de ce nu ar putea și BRD?

Pentru utilizatorii de Andriod există o soluție în dezvoltare, dar se pare că va dura mai mult dezvoltarea aplicației care ar permite acest lucru.

În prezent în România avem Apple Pay la băncile: BCR, BT, CEC, Credit Europe Bank, ING, OTP Bank, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank. La categoria fintech avem disponibil pentru Curve, Monese, Orange Money, Revolut, TransferWise, și iCard. Iar pentru bonuri de masă sunt disponibile Edenred, Sodexo și Up România.